Constelaţia   ORION  în mitologia românească

          Aşa  după cum se ştie, Orion este o constelaţie  ce nu este vizibilă tot timpul anului, ci numai din toamnă şi până în primăvară. Astfel mitologia populară romănească a  dat numele de TRESFETITELE, TOIAGELE sau CINGĂTOAREA, iar grupuri de stele din Constelaţia ORION au primit diferite denumiri populare.
          Astfel, cea mai strălucitoare stea albastră,  RIEGEL  sau RIGEL (cum mai este denumită curent), împreună cu „cingătoarea” formează RARIŢA, care este un fel de plug cu care se ară pământul.
          Steaua BETELGEUSE , care este de 5.000 de ori mai mare decăt Soarele nostru, împreună  cu „cingătoarea” formează SFREDELUL sau SPITELNICUL.  Dată fiind periodicitatea vizibilităţii Constelaţiei ORION, care dispare primăvara, coincidea cu sărbătoarea BUNA  VESTIRE,  sau cu sărbătoarea laică al începerii lucrărilor agricole de primăvară.
          Apariţia  pe cer toamna coincide cu terminarea  lucrărilor agricole şi urgentarea adunării roadelor  toamnei.
           
Alături de stelele din ORION  este considerată şi cea mai strălucitoare stea de pe cer steaua SIRIUS, care se află în Constelaţia Canis Major( Câinele  Mare)  ce este vizibilă în România începând cu mijlocul lunii august (dimineaţa  înainte de răsăritul Soarelui) şi până la începutul lunii mai( imediat după apusul Soarelui) , de 26 de ori mai strălucitoare decât Soarele. 
          SIRIUS  este un astru de iarnă, ce complectează multitudinea de stele strălucitoare ce pot fi observate în acest anotimp. Sirius  nu poate fi văzut  la latitudine mai mare de 74 grade, pentru că nu se ridică deasupra orizontului.
         Sirius  face parte  din „ triunghiul  de  iarnă” , nu este  o Constelaţie, ci doar un triunghi mare pe cer, unul echilateral, format din cele mai strălucitoare stele vizibile iarna, şi anume Sirius-Betelgeuse-ProcYon.
       
         TRESFETITELE sunt sărbătorite la români pe data de 24 septembrie, ZIUA  TECLELOR (Shefetitele, Tresfetitele, Teicaraşi, sau Berbecari,  zile în care nu se munceşte ca să fii ferit de lupi, nu se coase, nu se umblă  cu lucruri  ascuţite  sau  tăioase,  nu se aruncă  cenuşa  din sobe  să  nu  atragă lupii,  etc. 
        Probabil  este o  sărbătoare  precreştină, moştenită de la adevăraţii Daci, care în decursul timpului a transformat  zeităţile  păgâne  în Sfânta Tecla, dar obiceiurile  precreştine  au rămas  transmise  din  generaţie  în  generaţie,  mai  ales în  zonele  de deal  sau  munte. 
        În Evul Mediu exista o mănăstire la Iaşi, numită Tresfetitele, probabil  actuala Trei Ierarhi( Vasile, Grigore şi Ioan Gură de Aur), unde mitropolitul Moldovei  Varlaam a tipărit primele cărţi în 1642, la un an după  ce Domnitorul  Vasile  Lupu  adusese  în aceaşi mănăstire  moaştele  Sfintei  Paraschiva.
       Iată cum  grupuri  de stele luminoase  de pe  bolta  crească  au fost  transformate  în simboluri de către strămoşii noştrii, mult înaintea calendarelor  actuale. Astfel,  triunghiul este simbolul  Trinităţii,  iar asocierile  cu  grupuri de stele  şi-au găsit  locul în mitologia populară  drept  unelte.
         
      Iată,  poporul Dac  ancestral pe acest pămănt  venera  stelele de pe bolta cerească,  transformănd apariţia sau dispariţia  stelelor din ORION  drept indicatori ai începerii  ancestralelor ocupaţii, respectiv  agricultura. 
        Mai nou  apar în media multe informaţii deformate ce înalţă în slăvi cultul lupului, animal  de pradă ce a provocat numeroase pagube în răndul animalelor domestice, sau chiar al oamenilor. Niciodată Dacii nu s-au închinat lupului.
       Sărbatorile laice, multe obiceiuri ancestrale rămase dovedesc tocmai contrariul, adică  promovau metode de protecţie împotriva acestui periculos animal de pradă, ce  era vănat sistematic pentru a nu se înmulţi peste măsură, de a ţine sub control efectivele. 
      Cultul lupului a fost importat din Roma antică, cea clădită pe 7 coline,  la care Romulus şi Remulus au supt  de la lupoaică lapte. Dacii nu au  avut  nici un personaj istoric care să fii fost crescut în mod sieriul Roman. Genele lor, rămase aici, poate au mostenit caracterul de pradă, conform  dictonului: HOMO  HOMINIS  LUPUS.

       Dată fiind Beneficitatea Constelaţiei ORION, fiind considerată leagănul civilizaţiei umilar. Poporul dac a fost precum poporul romăn un popor blajin, ce nu a cucerit alte teritorii aşa cum au făcut cei din Impmane este consemnată şi în Biblie (Isaia  Cap.12.9- 11)
       12.9.   Iată vine ziua Domnului, zi  fără milă, zi de mănie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi va nimicii  pe toţi  păcătoşii de pe el.
      12.10.  Căci stelele Cerurilor şi Orionul nu vor mai strălucii,  Soarele se va întuneca la răsăritul lui, şi Luna nu va mai lumina.
      12.11.  Voi  pedepsi-zice Domnul - lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi  pentru  nelegiuirile lor ;  voi face să înceteze mândria tuturor  celor trufaşi şi voi doborâ semeţia celor asupritori.

        Doar o menţiune aici,   este vorba în Biblie de două Apocalipse, prima Apocalipsă este în Vechiul  Testament şi apartine lui Isaia, a doua Apocalipsă este în Noul  Testament şi aparţine lui  Ioan din  Patmos, ultimul capitol cu care se încheie Biblia.

         Apocalipsa  lui Isaia a fost scrisă cam cu 600 de ani înaintea de naşterea lui IISUS,  precum celelalte capitole ale Vechiului  Testament  au călăuzit  poporul  creştin  pănă la apariţias Noului Testament.  Astfel, evenimente importante precum Steaua de la răsărit, naşterea lui IISUS , erau cunoscute  din Vechiul  Testament. Ori faptul că  acele predicţii s-au adeverit, înseamnă că ele  au avut  rangul de profeţii  împlinite.