joi, 28 noiembrie 2013

        DANTURA   IMPECABILĂ  NUMAI   CU   FLUORURĂ   DE  SODIU
 
             De  la Wikipedia, enciclopedia liberă, Fluorura de Sodiu este o sare a sodiului cu acidul fluorhidric, formula chimică NaF. Este  substanţă otrăvitoare, folosită ca otravă de şoareci, sau în apă şi în toate pastele de dinţi.
              De ani şi ani de zile se spune că fluorul este minunat pentru sănţtatea noastră, pentru sănătatea dinţilor.Ni sa spus că fluorul întăreşte malţul dinţilor, că scăpăm de cariile dentare.S-a mers un pic mai departe, considerând  minunată măsura de a fluoriza apa de băut pentru a asigura(mai ales  copiilor) doza de fluor necesară pentru protecţia danturii.
              Există  numeroase studii care arată că  fluorul  întăreşte  într-adevăr smalţul  dinţilor,, mai ales la copii, după cum există şi studii care au demonstrat că fluorul  are efecte nocive asupra sistemului osos,  fiind  unul din  elementele   care înfundă  gland  pineală,  făcănd-o  să rezoneze  precum o găleată  fără  fund.
             Pe lăngă efectele miraculoase, după anul 1950 s-a demonstrat că o expunere prelungită sau care  depăşeşte  dozele normale, pot provoca apariţia unor pete galbene  pe dantură.
             Un studiu făcut  în U.S.A.  de National Institut of Cancer a relevat o  creştere semificativă a numărului de tineri afectaţi de cancer osos în zonele  fluorizate, faţă  de cele  în care apa nu a fost tratată cu fluor. În medie, 50% din cantitatea ingerată zilnic se elimină prin rinichi.Restul se difuzează în ţesuturi şi în oase, precum şi în glanda Pineală(epifiza). Ingerarea fluorului determină creşterea numărului de factori, făcănd oasele  mai fragile.Fluorul în excces provoacă infertilitate.
            Fluorul este un element extrem de activ, chiar şi în cantităţi infime, inhibă numerose enzime şi este mutagen-determină mutaţii genetice la nivel ADN.Testată pe şobolani timp de un an, apa fluorizată a determinat modificări morfologice la nivelul rinichilor şi creierului, acumulări de aluminiu în creier, şi simptome asociate bolii Alzheimer.Aceste studii independente şi făcute de cercetători cu reputaţie au demonstrat legătura între igienizarea zilnică a fluorurii de sodiu şi următoarele probleme de sănătate:
-  Disfuncţii ale  glandei Tiriode- care afectează întregul sistem endocrin conducănd la diverse dereglări, respectiv obezitate, uneori.
- Didfuncţii neurologice- I.Q.  micşorat, concentrare scăzută asupra sarcinilor, letargie şi oboseală psihică.
- Blocarea secreţiei de melatonină, fapt ce scade imunitatea împotriva bolilor, accelerează îmbătrânirea, produce dereglări ale somnului.
- Calcifierea  glandei pineale, ce controlează instalarea pubertăţii.
              Fluorura de sodiu este o substanţă extrem de toxică- doar 20 mg. de fluor este suficient pentru a ucide un copil, respectiv 3-5 grame(o linguriţă) este suficientă pentru a ucide un adult. Efectele adverse se observă de obicei după un termen mai lung.
             Până în anii 1990 nici un studiu nu s-a efectuat pentru a determina impactul fluorului asupra glandei Pineale(o glandă de dimensiuni mici localizată între cele două em,isfere ale creierului, responsabilă cu producerea hormonului ”melatonină”. Cinci studii efectuate în China arată o reducere al I.Q.-ului la copii asociaţi expunerii la  fluor.
            S-a descoperit recent de către  David  Heyen Campos  că naziştii foloseau fluorul adăugat în hrana deţinuţilor din lagărele de concentrare, pentru a-i ţine sub control, împiedicăndu-i să devină violenţi. Efectiv deţinuţii erau într-o letrgie mentală, care îi împiedica să se revolte.
           La noi în ţară toate produsele de îngrijire a danturii conţin FLUOR, respectiv  pastele de dinţi, inclusiv pastele de dinţi  pentru copii foarte mici.
          Toate alimentele şi băuturile la care sa folosit apa fluorizată, unele ceaiuri,unele forme de lapte praf, carne dezosată mecanic, reziduuri de pesticide din alimente, toate contribuie la un surplus de fluor la alimentaţia zilnică, conform principiului matematic elementar  1+1= 2.

         Şi acum, iată cum se prezintă fluorul în apele minerale romăneşti, concentraţia  de fluor  mg/litru:
  Locul 1 şi campioana    PERLA=  0,4788
                                 Dorna=0,2736
       Carpatina light             = 0,2
            Poiana  Negri                   =0,2
Biborţeni  aqua  Magnezia           =0,2
                         Bonaqua                  =0,18
Biborţeni  aqua  viva                      =0.18
                          Harghita                  =0,18
             Carpatina  forte                   =0,13
                               Borsec                 =0,06
Perla Harghitei                                  =0,02
Izvorul   Minunilor                           =0,01
                                 Zizin                   =0,01
                                 Bucovina           =0,01
                       Izvorul Alb                  =0,01
                        Perla  sport                  =0,01

NOTĂ:    Doza toxică cu efect toxic subletal 1 mg/ kg. corp
                  5 mg/ kg.  corp -  doza toxică ce necesită tratament de urgenţă
                   5-15  mg/ kg. corp  doză   letală ( pentru  copii  5 mg/ kg.  corp  este  letală.)


  
        
   

luni, 18 noiembrie 2013

              RUGĂCIUNE   PENTRU   TOŢI

   
MĂ  ÎNCHIN  ÎN  FAŢA   + INGERULUI +  MEU   CEL  BUN  ŞI  ÎL  ROG  SĂ  MĂ   + BENEFICE +  PENTRU  ACEASTĂ   RUGĂCIUNE.
     +CINSTESC +  PE  + DOMNUL +  DUMNEZEU +  CEL  UNIC+ ÎN  +VECI+  ÎN  FRUNTEA  CELEI  MAI  + LUMINOASE +  CONDUCERI  +DIVINE+,  +CINSTESC +  PE TOŢI  CEI  DE  LA  +CERURI  DE  ACASĂ +   ÎN  +VECI+.
        +MĂ  ROG +   ÎN  FAŢA  TUTUROR   CELOR  DE  LA  +CERURI  DE  ACASĂ +  PENTRU A  MĂ  + OCROTI+  ÎN  FAŢA  TUTUROR  CELOR  AI  RĂULUI,  ÎN  ACEASTĂ  LUME   FIZICĂ.
        ODATĂ   CU   MINE  + OCROTEŞTE +   +DOAMNE +  ŞI  PE  TOŢI   CEI   DIN  CASA  MEA,   PE(.........prenumele.........,   ..... ,   ...... .)   DE   RĂU.
         +  MĂ   ROG +  ÎN  FAŢA   +  SFINŢIEI   SALE +   +TATĂL  CERESC +  + DOAMNE+ ÎN  FAŢA   +TUTUROR  +    +  SFINŢIILOR  +   LOR +   PENTRU  A RIDICA   ŢARA  ROMĂNIA   ŞI   A  O  FACE  ” GRĂDINA   MAICII   DOMNULUI”   PEDEPSIND  ASPRU  DIVIN  PE  TOŢI   CE  AU  DORIT    DISTRUGREA  TOTALĂ  A  TĂRII,   ŞTERGEREA  EI  DE  PRETUTINDENI.
     + DOMNUL +   DUMNEZEU  +  +CEL   UNIC+   SĂ  +ÎNSOŢEASCĂ  +  PE  TOŢI   CEI  CE  VOR  CU  ADEVĂRAT  +  BINELE +  ŢĂRII   ROMĂNIA,  FĂRĂ  POLITICĂ,  FĂRĂ  BANI,  FĂRĂ  AVERI ,   +TRIMIŞI  +   DE   +DIVINITATE +  ÎN   FAŢA  POPORULUI,  SĂ  ÎL   CONDUCĂ   SPRE   +  LUMINĂ  +  + HRISTICĂ +.


        Această  rugăciune  o poate  spune  oricine, oricănd ,  de  ori  căte  ori  doreşte.  Totuşi  o  recomand  să  fie  spusă  îndreptaţi  spre  răsărit.  Cei  ce  îşi  iubesc  ţara,  pot  împărţi  acestă  rugăciune  tuturor.  Cu  căt  mai  multe  voci,  cu atăt  mai  BINE.
       Acolo  unde  este semnul  +   înseamnă  semnul  crucii,  ce se  face  corect ,  pe căt  posibil  cu  măna  DREAPTĂ,   avănd  cele 3  degete  unite  în  semnul  Trinităţii.

Rugăciunea  mi-a fost  trimisă  prin  dicteu  azi,  pentru  absolut  toată  suflarea  ţării. Nefăcănd-o,  să  nu  aşteptaţi  nimic Bun. Mai sunt  şi  alte tări în acestă lume ce pot fi  ” Grădina Maicii Domnului”, şi le voi enumera:  Etiopia, Armenia, Grecia, Estonia, Letonia.

miercuri, 13 noiembrie 2013

                             RUGĂCIUNE

++ IO ++ ÎL  ++  PREAMĂRESC ++ PE  ++  DOMNUL ++  DUMNEZEUL ++ MEU++  CEL  UNIC ++ ÎN  VECI ++ ÎN  FRUNTEA ++  CELEI ++MAI  LUMINOASE ++  CONDUCERI++  DIVINE++ ÎN  VECI++
IO  ++ ÎL ++  PREAMĂRESC ++ PE ++  DOMNUL  ++  IISUS  ++  ÎN  VECI++
MĂ  ROG ++  LUMINOS ++  ÎN  FAŢA  ++  DIVINITĂŢII ++,  ÎN  FAŢA ++  ICONOSTASULUI ++  DUMNEZEIESC++
MĂ ROG  ++ LUMINOS    ++  ÎN  FAŢA ++ DOMNULUI ++
MĂ  ROG ++  LUMINOS  ++  ÎN FAŢA  ++  SFINTIEI  SALE ++  HRISTOS ++
MĂ  ROG  ++  LUMINOS ++  ÎN  FAŢA  ++ SFINŢIEI  SALE  ++ CHRISTOS ++
MĂ  ROG ++  LUMINOS  ++ ÎN FAŢA ++  SFINŢIEI   SALE ++  TATĂL  CERESC ++ DOAMNE++
MĂ  ROG  ++  LUMINOS  ++ ÎN FAŢA  ++  TUTUROR++,  TUTUROR  SFINŢTIILOR  LOR++  DE  PRETUTINDENI,++  INDIFERENT  DE RANG,++ DE GRAD ++, DE  FUNCŢIE++ , CARE ++ SUNT  AICI  ++ SAU  ÎN ALTĂ  PARTE++, MULŢUMINDU-LE  ++ LUMINOS ++  PENTRU  ++  OCROTIREA ++  LUMINOASĂ ++  FĂCUTĂ ,++  DE  OCROTIRE ++  A  MEA ++  ÎN FAŢA  RĂULUI  DE TOT FELUL ,++  ÎN FAŢA  BOLILOR  DE TOT  FELUL++.

MĂ ROG++  LUMINOS ++  ÎN  FAŢA ++  DIVINITĂŢII++, ÎN  FAŢA ++ DOMNULUI ++ DUMNEZEULUI ++  MEU  ++  CEL UNIC ++,  AL ++  DOMNULUI   IISUS ++,  AL SFINŢIEI ++  SALE ++  TATĂL   CERESC++  DOAMNE ++, PENTRU  ++  A OCROTI ++ PE  ++
(......numele  mic ... ,  ...,  ...,  ) ++  ÎN  FAŢA ++  URGIILOR++ MARI  ++ CE  O   SĂ    VINĂ ++ PESTE  OMENIRE++.
       ÎN  SEMN DE ++  DEOSEBIT  ++  RESPECT ++  ŞI  CONSIDERAŢIE ++  DIVINĂ  ++ MĂ ÎNCHIN ++  LUMINOS  ++  ÎN  FAŢA ++  DOMNULUI ++, ÎN  FAŢA  ++  TUTUROR  ++ SFINŢIILOR LOR ++  DE  PRETUTINDENI  ++  .  DE  12  ORI.
      MULŢUMESC ++  LUMINOS  ++  DOMNULUI ++,  MULŢUMESC ++  LUMINOS ++ TUTUROR  ++  SFINŢIILOR  LOR  ++  DE  PRETUTINDENI++  PENTRU ++  TOT  BINELE ++  FĂCUT  ++  MIE++.
        DOAMNE AJUTĂ  ++  DOAMNE  AJUTĂ ++  DOAMNE  AJUTĂ++
    SĂ  FIE ++  DOAMNE  ++  PRIMITE  ++  ACESTE  FRUMOASE  RUGĂCIUNI++  ŞI  SĂ  FIE ++  CU  FOLOS++.
       DOAMNE  AJUTĂ ++  DOAMNE  AJUTĂ  ++  DOAMNE  AJUTĂ ++.
    CINSTIM ++  PE  ++  DOMNUL  ++  DUMNEZEUL  MEU  ++  CEL  UNIC  ++ ,  PRECUM  ŞI  ++  PE  TOŢI  ++  CEI  ++  DE  ACASĂ  ++  DE  LA  CERURI  ++  DE  ACASĂ  ++ ÎN  VECI ++
     DOAMNE  AJUTĂ  ++  DOAMNE  AJUTĂ ++  DOAMNE  AJUTĂ.+

           Am  scris  această  rugăciune  modificată,  primită  prin dicteu pentru  toţi  aceea  ce  doresc  să  se  roage  Adevărat,  pentru ei,  pentru  cei  apropiaţi  lor.  Această  rugăciune  se rosteşte  de  două  ori  pe zi,  o dată  dimineaţa, pănă  în ora 9,  o dată  seara, după ora 0,00. Se face  în poziţia în picioare, cu faţa  către  răsărit, cu o lumânare  albă normală ca dimensiune  aprinsă. Este similară  celorlalte  publicate,  făcăndu-ne cruce normal, corect  cu măna  DREAPTĂ,  două cruci, ne aplecăm închinăndu-ne în faţă,  spunănd între timp  cuvăntul încadrat  între cruci .O cruce este pentru cuvăntul pe care îl rostim, o cruce este pentru cuvăntul ce urmează.
   

marți, 8 octombrie 2013

                 NOAPTEA   MINŢII   ÎN  SATUL   HOBIŢA
 
     Am  văzut  mai nou  pe FACEBOOK,  PE  GOOGLE+  şi nu numai  un val  de articole extrem de frumos la adresa marelui nostru sculptor CONSTANTIN  BRĂNCUSI.  Este o recunoaştere tot mai pregnantă a operei marelui nostru artist.
     De multe ori în spatele cuvintelor frumoase  de faţadă stau adevăruri grele, urăte, extrem de urăte. Acele cuvinte nerostite de multe ori dau o altă lumină întregului. Abia atunci conştientizăm pe deplin de ce operele marelui nostru Constantin Brăncusi nu au avut loc în Romania.
    Nascut în satul Hobiţa la 19 februarie 1876, Brăncusi începe drumul greu şi anevoios al afirmării la o vărstă fragedă. Începe să picteze icoane pe lemn, să facă mici lucrări din lemn, pentru a putea să ajute familia din care făcea parte.
    În anul 1903 primeşte o comandă de a executa bustul Gen.Dr. Carol Davila, pe care îl şi execută. Au loc discuţii aprinse pe marginea lucrării, căci prima dată o lucrare ce se toarnă in bronz este confecţionată din argilă sau ghips.Constantin Brâncusi dorea

ca din banii obţinuţi pe această lucrare să meargă la Paris pentru
a studia sculptura. Pentru a i se pune beţe în roate, pentru a nu
putea pleca, i se plăteşte doar jumătate din lucrare. Brâncuşi nu renunţâ, îşi confecţionează singur 7 perechi de opinci ce le utilizează pentru drumul pe jos până la Paris. La Paris a fost admis în anul 1905 la Ecole Nationale  Superieure de Beaux-
Arts din Paris, unde a lucrat în atelierul lui Antonin Mercie până în 1906. Refuză sa lucreze practician în atelierul celebrului Auguste Rodin rostind cuvintele celebre:
”La umbra marilor copaci nu creşte nimic”.
Finalizeaza in 1938 Ansamblul din Târgu Jiu compus din:
- Masa Tăcerii ( făcută din calcar)
-  Poarta Sărutului ( făcută din travertin)
- Coloana Infinitului construită din 17 module de fontă.
  Despre însemnătatea ezoterică al întregului ansamblu, am să revin cu amănunte necesare. Insăşi faptul că Brăncusi a venit în acesta Lume fizică prin întruparea din entitate superioară din dimensiunea a 7-a, prin intermediul Piramidei Celeste de lângă Mănastirea Tismana, lupta permanentă a lui Brăncusi cu toţi cei ce au condus destinele locale sau naţionale ale românilor din acele vremuri, fiind continuată de urmaşii celor ce conduceau atunci.Rezultatele le puteţi vedea fiecare. Distrugere, jale.
Nu am să mai enumăr toate operele Marelui Brâncuşi, rezumându-mă la esenţial. Moare la 16 martie 1957 la Paris.
In anul 1958 Statul român refuză moştenirea prin testament lăsată de Brâncuşi, unul dintre cei mai aprigi contestatari este masonul Mihail Sadoveanu( sriitorul, pe cai mari atunci). considerându-l pe Brâncuşi  ” un reprezentant al formalismului burghez cosmopolit”.
     
Locul ales de Brâncuşi pentru Coloana Infinitului era în Târgul de vite al Târgu Jiului, unde oltenii utilizau Monumentul pentru a-şi lega vitele de stâlp. Cam asta au înţeles oltenii din acea lucrare arhitecturală.În limbajul curent, să ma scuze doamnele pudice, iar copii să pună bulina de rigoare, Monumentul era numit ” Sula lui Tătărăscu”
  Iată apare un nou personaj, Tănase Lolescu, care povesteşte cu un farmec deosebit  cum atunci cand el era UTM-ist în Tg. Jiu se făcuse o acţiune de colectare de fier vechi. Atunci, cu aprobarea tovarăşilor de la Raion, s-a decis să facă un lucru deosebit. A legat cu lanţuri puternice Monumentul  Coloana Infinitului  si cu ajutorul unui tractor a încercat să doboare Monumentul. Precum mărturisea, nu a reuşit, căci monumentul avea o fundatie serioasă de 7 metrii, iar stâlpul interior din oţel a rezistat   cu stoicism operei de colectare a fierului vechi, monumentul doar fiind un pic strâmbat.
    Tănase Lolescu îşi continuă viaţa liniştit. fiind un comunist de nădejde, fiind între anii 1968- 1986 primarul localităţii Motru.
     În Gazeta de Sud-Cotidianul oltenilor de pretutindeni în 8 iulie 2004 apare un articol ce continuă ştampila titlului dat de mine, noaptea minţii. Lolescu recunoaşte că :
   ”Eram la slujba de duminică şi au venit domnii ăştia cu un bătrânel. Am stat noi de vorbă atunci şi ne-au spus despre ce este vorba. Ne-au întrebat dacă nu vrem să construim  LOJA   HOBIŢA, şi am fost de acord. Au intrat în lojă învăţătorlul, preotul, doi ingineri, un contabil pensionar. Au fost probleme cu consătenii...”.
     Pe scurt, despre ce este vorba. Casa memorială Constantin Brâncuşi era în paragină, până cand intr-o sâmbăta seara nu au venit nişte domni de la.....,  şi s-au apucat să demoleze acoperişul casei cu pricina.
     Pentru a compensa aceasta distrugere, s-a gasit o altă casă, pe aceeaşi uliţă care să ţină locul casei părinteşti a lui Brăncuşi, fiind aceea transformată în muzeu.
    Revin la ” Noaptea minţii. Pun întrebarea de om perfect normal, cum este posibil ca asemenea personaje sinistre precum cel din imagine să mai existe?
   Oare cum este posibil ca un preot care atunci când este Hirotonisit, JURĂ  Credinţă până la moarte Lui Dumnezeu Cel Unic, Propăvăduieşte Credinţa în sfânta biserică, lăcasul Lui Dumnezeu, iar pe la spate se înscrie în LOJA  Masonică Ţărănească Hobiţa. Pentru cei ce nu cunosc simbolistica, se pot documenta pe net, Conducătorul Oligargilor si Masonilor, Şeful cel Mare este Belzebuth, cel cu coarne si ochii de capră.In  istorie el are mai multe nume, vă las placerea să le descoperiţi singuri.
   
Oare în această ţara creştină, profund religioasă, oare câţi  preoţi au dublă identitate. Mentionez argumentat, precum o dovedesc faptele, la investitura Preafericitului Daniel Patriargul Romaniei, voturile de investitură au fost numărate de Mireanul Frunzăverde, Mason de vază Român. Si ne mai mirăm că ne mai rabdă pământul....
   
 
 


  



luni, 7 octombrie 2013

   De multe ori suntem pusi în faţa unor lucruri greu de înţeles, greu de explicat, căci în jurul nostru parcă toate lucrurile ne ies pe dos. Absolut toate lucrurile, sănatatea,  starea mentală la pământ.
    Atunci normal, un practicant ezoterist apelează la ajutorul unui energo-terapeut ca să rezolve problemele ivite. De multe ori interventiile pot fi numai de moment, caci în cazul unor persoane ce accesează  medii puternic poluate energetic, sau de ce nu, dau peste cine nu trebuie, peste vampiri energetici, munca terapeutului trebuie reluată de la zero. De multe ori suntem puşi în faţa unor agresiuni ce vin din trecut, agresiuni ce au fost urmare al unor actiuni ezoterice trecute, ce de multe ori se răsfrâng la până a 7-a generaţie. Astfel putem prelua farmece, descântece, deochiuri, blesteme de tot felul, rostite de cine poate nu trebuia. Pentru a ne proteja de astfel de lucrări malefice, sunt rugăciuni pentru dezlegări de asemenea blesteme.
      In tradiţia populară  există şi expresia cui pe cui se scoate. Nu recomand deloc această metodă, căci nu este de loc benefică.

      Pentru cei ce necesită aceasta rugăciune, mentionez că este o rugaciune foarte puternică, care se poate face acasă.

Tatăl  Nostru care eşti în Ceruri
Sfânt este Numele Tău
Vie   e  Împărătia Ta
Pe pământ fie voia Ta
Precum în Cer aşa şi pe Pământ
Pâinea noastrâ cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi şi mereu
Şi ne iartă nouă greşelile noastre
Şi ajută-ne să Iertâm şi noi greşiţilor noştrii
Şi fereşte-ne pe noi de ispită
Si îndepărtează pe cel rău de la noi. Amin!


Inger, Ingere  al  meu
Ce  te-a  trimes  Dumnezeu
La Bine să mă-nsoţeşti
De rău să mă păzeşti
Ce e scris în cartea mea
Să mă aperi de partea cea rea
Să mă duci la biruinţă
Cu a ta dreaptă Credinţă
Cu Domnul să mă uneşti
De diavoli să mă păzeşti. Amin!

      Doamne, Dumnezeule Mare si puternic, Tu care Le-ai Creat pe toate şi ai Creat şi pe Fiul Tău , Hristos, şi aţi trimes pe pământ pe Fiul Vostru IISUS, care ne-a învăţat, care  s-a rugat pentru iertarea păcatelor noastre, care Si-a dat viaţa pentru Binele nostru, Tu  Sfinte Duh ce eşti parte  din Dumnezeu, Creatorul şi Luminătorul, Tu Ingere al meu Păzitor, ce eşti mâna cea dreaptă  şi Sfântă a Tatălui Ceresc şi mă călăuzeşti pe mine păcătosul...........(numele).. vă rog cu smerenie şi credinţă, îndepărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robul tau.....(numele)... împreună cu toate ale casei lui, de toate  legăturile Satanei, ale magiei, ale farmecelor, şi ale puterilor potrivnice.
      Împiedică Tu Dumnezeule, lucrarea Satanei şi dezleagă de magie, de farmece şi de toate  legăturile lui , distruge toată lucrarea vicleană, ce este făcută asupra mea şi asupra familiei mele.
      Dumnezeule, Stăpâne  a toate, auzi-mă pe mine păcatosul.....(numele)... şi dezleaga-mă  de toate făcăturile ce au fost făcute pe Pământ cu: piele de animale, sau păsări necuvântătoare,  sau fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu scurgerea femeii, din timpul perioadei de curăţenie, sau cu sânge al peştilor, sau prin necuraţenie, sau dacă au venit din altâ parte, din mare, din râuri  curgâtoare, din baltă, din fântână, din morminte, de la mort cu piedica lui, cu părul lui, cu unghiile lui, cu scăldătoarea lui, sau dacâ a venit din orice alt loc, sau dacă au venit prin şerpi vii, sau morţi, sau prin pământul morţilor, ce este peste trupul lui în putrezire, sau  dacă a venit prin străpungere cu ace, asupra unui chip făcut  din cârpe, sau al unui chip făcut din ceară si inmuiat în foc, sau la lumânare, sau dacă a venit prin frunză de ferigă, rostogolindă sau orice frunză, sau orice floare, sau rădăcină, sau seminţe de mac, sau alte seminţe, sau dacă a venit prin mâncare de orice fel, sau prin măr, sau orice poame,sau dacă a venit prin băutură, sau dacă a venit prin fum, aer, sau prin broască, şobolan, sau dacă a venit prin orice lucru ştiut sau neştiut,
      Te rog Doamne, Dumnezeul meu, dezleagă-le pentru totdeauna în ceasul acesta, cu puterea Ta, Dumnezeul meu, ce Eşti Unic, şi care pe toate Tu  Dumnezeul meu, le-ai Creat.
      Tu Doamne, Dumnezeul meu, care le cunoşti pe toate şi cunoşti şi sufletu meu păcătos, dezleagă, sfarmă şi distruge acum toate lucrările  magiei, iar pe robul tău....(numele)... păzeşte-l cu toţi ai casei lui........(numele lor)..... de toate uneltirile diavoleşti.
      Zdrobeşte Dumnezeule, ce eşti al meu cu puterea Ta şi cu puterea Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Fiul Tău, IISUS şi al Fiului Tău Hristos, şi cu puterea Crucii pe care ai aşezat Pământul, zdrobeşte, pustieşte, distruge şi îndepărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei şi farmecelor de la robul tău....(numele)....
     Auzi-mă Dumnezeul meu, pe mine păcătosul şi slujitorul Tău.....(numele)... şi dezleagă-mă de demoni, Satana,de toată boala, de tot blerstemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputinţa, prostia, neânţelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, de toate rătăcirile mele, de  greşelile săvârşite şi neştiute, pentru Sfânt Numele Tău, că Bine  cuvântat  eşti în Veci Dumnezeul meu.
      Roagă Dumnezeul meu, pe Fiul Tău  IISUS  Hristos, şi pe Ingerul meu Păzitor să mă păzaească de TOT  ce este rău, şi eu Pământeanul ....(numele...) sa fiu unul din mădularele  Tale, o frunză în Viţa TA, Lumina TA, Dumnezeul meu, să duc cuvântul Tău, spre Inălţarea mea, aducerea şi îndreptarea a păcatului şi la Slava Luminii Tale şi neamului Tău în Veci, Amin!


Tatăl Nostru care eşti în Ceruri
Sfânt este Numele Tău
Vie e Împărăţia Ta
Precum în Cer aşa şi pe Pământ
Pâinea noastrâ cea de toate zilele
Dă-ne-o astăzi şi mereu
Şi ne iartă nouă greşelile noastre
Şi ajută-ne să iertăm şi noi greşiţilor noştrii
Şi freşte-ne pe noi de ispită
Şi îndepărtează pe cel rău de la noi. Amin!


Inger, Ingere al meu
Ce te-a trimes Dumnezeu
La Bine să mă însoţeşti
De cel rău să mă păzeşti
Ce e scris în cartea mea
Să mă aperi de partea cea rea
Să mă duci la biruinţă
Cu a TA dreaptă credinţă
Cu Domnul să mă uneşti
De diavoli să mă păzeşti. Amin!


Aceste rugăciuni este bine să fie spusă dimineasţa, înainte  de răsăritul Soarlui, în timpul prânzului, adică între ora 12 şi 13 ziua şi noaptea între orele 24 şi 3 dimineaţa. Faţa să fie spre răsărit, rugăndu-ne cu faţa spre Cer, nu spre Pământ!
    Se aprind 3 lumânări albe care se aşează în formă de triunghi echilateral, se îngenunchează pe baza tringhilui, adică să ai o lumină în dreapta şi una în stânga, una în faţă.
     Se citesc aceste rugăciuni în 3 zile din săptămână, în aşa fel ca nici o zi dintre rugăciuni să nu cadă pe ziua de duminică.
     Dacă se citeşte  pentru o altă persoană, adică X citeşte pentru Y, atunci se aşează poza lui Y în mijlocul triunghiului şi se mai adaugă o lumânare albă lângă poză. Pentru lumânarea din mijloc se face cruce pentru acel Y, iar cele trei lumânări, din triunghiul  echilateral, se face cruce pentru Dumnezeu, la cea din vârful triunghiului, la cea din stânga celui ce stă în genunchi se face cruce pentru Fiul, IISUS  Hristos şi la lumânarea din dreapta, se face cruce pentru Ingerul de Pază al persoanei ce stă în genunchi.
Aceasta este o rugăciune foarte puternică. Nu este Bine să se roage o femeie în timpul ciclului.
Femeia care se roagâ să aibă capul acoperit cu un batic.


Si acum dau o rugăciune extrem de puternică, ce mi-a fost transmisă in data de  04.10.2013.

Această rugăciune este de tip nou, se facce stând în picioare , cu faţa îndreptată spre răsărit. Se face acasă, recomandabil după ora 19.

+  DOAMNE  AJUTĂ ++   DOAMNE  AJUTĂ   ++  DOAMNE  AJUTĂ+

IO ++ ÎL ROG  ++  PE  INGERUL  MEU  DE PAZĂ  ++  SĂ MĂ  BENEFICE ++  PENTRU  ACEASTĂ   RUGĂCIUNE +

+ DOAMNE  AJUTĂ   ++  DOAMNE  AJUTĂ   ++   DOAMNE  AJUTĂ++

IO  ++  îL  PREASLĂVESC  ++  PE  DOMNUL  ++  DUMNEZEUL  MEU  ++  ÎN  VECI++
ÎN   fRUNTEA  ++  CELEI  MAI  LUMINOASE  ++  CONDUCERI  DIVINE++

IO  ++ ÎL  PREASLĂVESC  ++  PE  DOMNUL  ++  IISUS  ÎN  VECI  ++

IO  ++  ÎL   PREASLĂVESC  ++ PE  SFINŢIA  SA  ++  TATĂL  CERESC  ++  ÎN VECI++
IO  ++ ÎL  PREASLĂVESC  ++  PE   DOMNUL  ++   ÎN  VECI++
IO  ++ ÎL  0PREASLĂVESC  ++  PE  SFINŢIA  SA   ++  HRISTOS  ++   ÎN  VECI++
IO  ++  ÎL  PREASLĂVESC   ++  PE  SFINŢIA  SA  ++  CHRISTOS  ++  ÎN  VECI++
IO  ++  ÎI  PREASLĂVESC  ++ PE  TOŢI  ++ , PE  TOŢI  CEI  ++  DE   LA  CERURI  ++  DE ACASĂ++  ÎN  VECI++,  INDIFERENT  DE RANG  ++  DE  GRAD  ++ DE  FUNCŢIE  ++,  CARE  SUNT  AICI  ++ SAU  ÎN  ALTĂ  PARTE++.

MĂ  ROG  ++  LUMINOS  ++  ÎN  FAŢA  ++  SFINŢIEI  SALE  ++  TATĂL  CERESC++ DOAMNE++  PENTRU ++  A  IERTA  ++  GREŞELILE  ++  ŞI  PĂCATELE MELE  ++,  FĂCUTE  CU  CU  VOIE  ++, SAU   FĂRĂ  VOIE  ++ , ŞTIUTE  ++  SAU  NEŞTIUTE  MIE ++ ,IERTÂNDU-MĂ  ++  PENTRU  ++  TOATE  FORMELE  GÂND  ++ ,  ROSTITE  ++,  GÂNDITE++  CU   VOIE  ++  SAU  FĂRĂ  VOIE++.

MĂ  ROG  ++  LUMINOS  ++  ÎN  FAŢA  ++  DOMNULUI  ++  IISUS  ++ ,  ÎN FAŢA  ++ DOMNULUI   ++ ,  ÎN  FAŢA++   SFINŢIEI  SALE  ++  TATĂL  CERESC  ++  DOAMNE++ PENTRU  ++  ÎNCHIDEREA COMPLECTĂ  ++ A  TRECUTULUI   MEU  ++  ,  DEFINITIV  ++   ŞI  IREVOCABIL  ++,   PE  VECI  ++,  RĂMÂNÂND  JOS  ++  DEFINITIV  ++  TOT  RĂUL  ++  VENIT  DIRECT  ++  SAU  INDIRECT  ++,  DE  LA  TERŢE  PERSOANE  ++, DIN   TOATE  LOCURILE POSIBILE  ++.

MULŢUMESC  ++  LUMINOS  ++   SFINŢIEI  SALE  ++  TATĂL  CRESC  ++  DOAMNE  ++  PENTRU  ++  TOT  BINELE  FĂCUT  MIE  ++ ,  PRIN  BINELE   ++  DIVIN  ++ DAT  MIE++.

IL  CINSTESC  ++  PE  SFINŢIA  SA  ++  TATĂL  CERESC  ++  DOAMNE  ++  ÎN  VECI  ++  ÎN  FRUNTEA  CONDUCRII  ++  TUTUROR  ++  LUMILOR  VĂZUTE  ++  SAU  NEVĂZUTE++ .

SĂ  FIE  ++  DOAMNE  ++  PRIMITE  ++ ACESTE  FRUMOASE  RUGĂCIUNI  ++, ŞI  SĂ  FIE ++ CU  FOLOS  ++.

DOAMNE   AJUTĂ  ++  DOAMNE  AJUTĂ  ++  DOAMNE  AJUTĂ  +

Rugăciunile se fac cu 12 lumânari albe, de marime normală, aprinse toate într- o  tavă de aragaz,  lăsate să ardă  pâna se sting  complect  după  rugăciune.
    Cele doua ++   înseamnă  semnul  crucii ce ni-l  facem corect  , cu măna dreaptă având cele trei degete  împreunate.  Crucea făcută incorect  nu este primită de nici un fel, fiind  socotită  blasfemie, se pedepseşte Divin.
   După ce ne facem două cruci, ne închinăm în faţă, spunând  cuvântul, revenim la poziţia de drepţi  , făcându- ne  două cruci  pentru cuvăntul următor, urmând aceeaşi logică.
   Se fac  două cruci  una după alta, una  pentru cuvăntul   cvăntul din faţă, spus anterior în semn de terminare, respectiv o cruce pentru cuvântul nou ce urmeazâ.

I





Să mă aperi de partea cea rea
Să ma duci
                                       DESPRE    CREAŢIE

    Am  căutat  definiţia termenului de creaţie în diverse locuri. Am rămas surprins ca nicăeri să nu găsesc o definiţie care să mă mulţumească în totalitate. Am lăsat apoi o periodă ca informaţiile ce le-am cules să se sedimenteze, în sensul de a se aşeaza în matca lor firească.
    De aceea nu am să încerc să definesc decăt partea ce ma interesează pe mine, conexă ezoterismului.
   
Creaţia este un proces extrem de complex, care include FACEREA  unor simple lucruri pe care le considerăm cu toţii banale, al unor valori materiale sau spirituale de la simplu, la complex. Astfel, nici o dată nu ne-am pus nici unul dintre noi problema atunci când luăm o sămânţa pe care o consideram bună şi o asezăm într-o mică gropiţă, pe care o acoperim cu pământ, apoi extrem de mândrii de realizarea noastră, de regulă aşezăm un semn în acel loc pentru a putea verifica cum se va dezvolta viitoarea plăntuţă. Udăm de regulă acel loc, pentru a creea condiţiile optime pentru viitoara plantă. Este un mic act de creaţie. Cum functionează mai departe? cum din mica sământţă vom avea o plantă? de multe ori neglijăm acest lucru, fiind mereu ocupaţi cu alte şi alte lucruri pe care le considerâm mult mai importante.Acest mod de a lăsa lucrurile în voia lor, este bine cunoscut.
       De foarte multe ori suntem puşi în faţa unor mici eşecuri. De multe ori ne aducem aminte de acel bob de sămânţă semănat. Găsim semnul, nu găsim însă nici un semn de viaţă. Atunci începem  să fim preocupaţi de ce nu a răsărit planta. Le luăm precum la medic. Lumină , are. Solul este bun, lucrat şi pregătit corespunzător.  Căldura oare a fost corespunzătoare?Ne aducem apoi de lucruri ce ni se sugereaza din subconştient. Ciclul astrului numit Lună, cu ciclul optim de semânare.
      Asta este. Cum oare să fii uitat un asemenea lucru?
Iată, nu este chiar atât de simplu pe cât pare în aparenţă. Mereu şi mereu descoperim câte o verigâ lipsă ce a fost omisă, câte o dată din neştiinţă, alteori din grabă. Tradiţionalul MERGE  ŞI  AŞA.
     Am dat exemplul unui singur bob de sămânţâ. Dar daca la nivelul unei boabe simple este atât de greu, atunci pun întrebarea pertinent, cum ar fi oare la nivelul Creerii  unei Lumi?
     În rândurile de mai sus am enumerat poate mecanic nişte factori ce concură tehnic  la  asigurarea unui mediu optim viitoarei plante. Să fii oare uitat ceva?  revenim mereu, şi mereu, bifăm precum la şcoală meticulos toţi parametrii. Mereu şi mereu ne oprim într-un punct fix, invariabil.
     Factorul Divin din păcate nu îl observă absolut nimeni. Oare de ce atunci când realizăm un lucru mai mare, precum constructia unei locuinţe apelăm la serviciul unui preot. Oare de ce în tradiţia scrisâ sau nescrisâ laicâ sau bisericeascâ apare elementul de SFINŢIRE al  apei, de rugăciuni pentru ca să avem un an rodnic, cu  belşug roadelor pământului. De multe ori religiile ne învaţă să cinstim primii muguri de salcie. Ne invaţă să aşezăm la loc de cinste în casele noastre acele fire de grău sfinţite , sau acele fire de busuioc sfintit. Apelăm mereu şi mereu la un anume  ajutor  nevăzut, pentru a ne rezolva o
 problemă. Am început cu un simplu bob de sământâ şi pe măsura ce intrăm în subiect. nevoia  de Divinitate se amplifica exponenţial.
     Iata, avem nevoie de Divinitate în cele mai diverse locuri. Atunci când ne naştem.Vem nevoie de Divinitate în întreg parcursul vieţii noastre. Atunci când suntem bolnavi, atunci când avem momente  de  examene la şcoli, atunci cănd ne casătorim, atunci cănd părăsim această lume. De multe ori solicităm preotilor să ne calce pregul casei, să sfinţească  încăperile unei case, să sfinteasca prin feştanie o casă proaspăt zugrăvitâ.De căte ori simţim că avem unele probleme, de atâtea ori ne îndreptăm spre Cele Sfinte, căutând într-un anume loc poate la cateva zeci sau sute de kilometrii de casa în care trăim o ultimă speranţă în rezolvarea unei anume probleme.
     Mereu, si mereu ajungem la un singur nume. Indiferent în ce limbă este rostit, indiferent carui cult sau religii apartinem , acel nume se numeste Dieux, Goth, Got, Isten, Dumnezeu. Este unul singur.
      Lui Domnul Dumnezeu Cel Unic ne închinăm toţi cei ce au credintă.Dumnezeu este acela ce rânduieşte toate lucrurile, de la simplul bob de sămânţă să încolţească, la ocrotirea noastră pas cu pas, de la naştere şi până în clipa în care plecăm din această Lume fizica.
     Toti suntem rodul unei creaţii  Divine.Absolut toate fazele ştiute sau neştiute  ale prezenţei noastre în acesta Lume fizică este sub semnul Divinului, al Divinităţii.
      Bunăoară mai nimeni dintre pământeni nu cunoşte mecanismul naşterii unei noi fiinţe umane.
      Corpul de Lumină al viitoarei mame este dus Undeva Anume, iar embrionul viitoarei vieţi este  oferit Divinităţii  pentru începera unui Ritual Sacru de  Beneficare Luminoasâ al Sămânţei Divine în Prezenţa Domnului  IISUS Conducătorul Acestui Ciclu de viaţă de pe Pământ, şi este începută Germinarea  Divinâ( EJA) în corpul de Lumină al viitoarei mame.  Tot atunci este un moment deosebit, cănd sufletul viitorului sau viitorilor copii gemeni îşi aleg mama. Astfel, în Munţii Rarău, in alt plan decât cel fizic sunt cel puţin  3 milioane de suflete ce sunt în stadiul de a aştepta o viitoare întrupare în corp de Luminâ al mamei, respectiv ulterior continuarea vietii în corpul fizic.Mai doresc să adaug că alegerea viitoarei mame este un lucru deosebit pentru sufletele ce doresc să se reântrupeze. Astfel, multe suflete au ajuns la un nivel înalt al cizelarii prin reântrupări succesive, a alege o mamă retardată, sau cu frecvenţa de vibratie joasă reprezintă pentru acele suflete un fiasco total, efectiv reprezintâ renunţarea la toată truda acumulată. Atunci când nu au încotro, sufletele se supun reâncarnării. Tăria lor de caracter de multe ori va reprezenta o piatră de moară legată de viitoarea mamă, căci din momentul în care corpul fizic viitor va fi apt, va începe munca de educare a viitoarei mame, prin toate mijloacele Divine posibile. Astfel, cunosc cazuri concrete de familii de ţigani, în care tânăra lor fiică de numai 8-10 ani îi educa si îi aducea pe linia cea bună pe ambii părinti. Părinţii aşa cum erau, nu aveau încotro, se conformau, renuntând la vechile apucături, la modul de a  trăi din furt, din minciună. recunoscând ambii părinţi că le este muult mai bine, că acele lucruri noi le-au făcut numai şi numai sub presiunea fetiţei lor.Practic le-a schimbat soarta, destinul.
     Apoi corpul de Lumină al  viitoarei mame este adus înapoi în această Lume fizică, începând gestaţia embrionului. Absolut toate formele de embrion, microscopice, macroscopice, de plante de vietuitoare inferioare, de vieţuitoare superioare incluzând şi omul, până la diviziunea embrionului la a 64-a  diviziune, absolut toate se divid la fel. Numărul 64  este un număr Divin extrem de Benefic, fiind dublul numărului 32.
      După o lună de zile de la momentul Slujbei Divine, viitoarea fiinţă înceapa să aibă semnele vitale ale vieţii, inima fiind organul vital  ce începe să bată.
       Ajungând în acest punct minunat, mai trebuie să adaug încă ceva. Decalogul, sau cele 10 Porunci date de Domnul Dumnezeu lui Moise. După cele 10 Porunci se poate Judeca un suflet, se poate Judeca o Lume. Acele 10 Porunci au fost lăsate de Domnul Dumnezeu în momentul în care omenirea era la un nivel destul de matur pentru a le putea însuşi, pentru a le urma.
    Astfel, în cadrul păcatelor ce nu se iartă NICIODATĂ, la punctul 1 avem:
Uciderea săvârsită cu intenţie( şi uciderea pruncilor), al avortului, indiferent de vârsta fătului nu se iartă.
     Ceea ce preoţii din toate religiile sfătuiesc greşit mamele în sensul a da liber la avort, este aşa după cum relatez greşeală ce nu se iarta niciodată.
     A te opune voinţei Divine, a anula întreaga muncă de Creaţie al viitoarei fiinţe, a te opune întregului mecanism al Creatiei reprezintă crimă. De aceea, sunt păcate care se iartă, şi sunt păcate care nu se iartă. Cine crede ca greşesc afirmând aceste lucruri, se înşeală amarnic. Nici un suflet ce îşi încheie în această Lume existenţa nu scapă de Judecata faptelor Bune sau rele, de cele 24 de Vămi ale ăzduhului, pe timpul celor 40 de zile de la aşa zisa moarte fizică.
    Legat de cele 24 de Vămi ale Văzduhului, intrând pe fluxurile de informare de pe net, al tocmai B.O.R.  vă ve-ti putea edifica perfect, prea sfinţiile lor au transformat după anul 1992 cele 24 de Vămi în 20, după bunul plac. Cam aşa se înţelege la nivelul clerului bisericesc îndulcirea relaţiilor cu ei înşişi, cu credincioşii.
     Pe principiul dacă nu scrie, avem liber să facem, doar nu scrie nicăeri. Oare ei, cei cu minţile bolnave, au uitat oare de faptul că un supus al Domnului Dumnezeu este Judecat de 10 ori mai aspru decât un enoriaş?
     Astfel, cartea sfăntă numită Biblie a ajuns să fie scrisă şi rescrisă după interes,  după dorinţa unora sau altora, fiind modificată structural, fiind scoase capitole întregi.
     O carte sfântă este o carte sfântă în întregul ei, având sfinte toate cuvintele, atât cele ascuţite, cât şi cele rotunde. S-a ajuns acolo încăt Bibliile să nu mai semene una cu cealaltă.
     Ceea ce nu se doreşte a se şti este faptul că mesajele din Sfănta Scriptură au fost multe transmise de Domnul Dumnezeu lui... Moise. Primele 5 capitole mari, incluzând Deuteriumul sunt transmise de Domnul Dumnezeu lui Moise prin dicteu în cei 40 de ani în care poporul iudeu a rătăcit prin pustiu.
     Mă ve-ţi întreba poate ce are aceasta carte cu Creaţia?
Domnul Dumnezeu a făcut efortul de a face cunoscut tuturor celor ce citesc, celor ce studiază acea carte, toate lucrurile scrise acolo, prin cele 7 zile ale Facerii, prin Crearea omului Adam, prin crearea omului nou genetic Noe, prin lichidarea răului prin Potop Biblic, prin înserarea naşterii, al realizărilor pământeşti ale unor pesonaje ca Adam, Creatia Domnului Dumnezeu ce a trăit în total 932 de ani, prin Matusalem ce a trăit 968 de ani, prin Lameh ce a trăit 752 de ani, prin Set, ce moare la 912 ani, prin Cainan ce moare la 912 ani, prin Iared ce moare la 962 de ani, prin Matusala ce moare la 969 de ani, prin noe ce moare la 950 de ani. Şirul numelor este muult mai lung, lăsând poate intentionat afarâ numele lui Enoh sau altfel numit Elochim, al primului Patriarh Avraam, al lui Moise.
     Creaţia Domnului este una trainică, privind în jurul nostru vărsta la care azi mulţi sunt oale şi ulcele.
     Prin Creatia Divină, absolut nici un element nu este lăsat la voia întâmplării, absolut totul are un loc, totul are o ordine, totul este dimensionat corect.
    Pentru cine doreste, pot recomanda a lua punctual  două Biblii, Editia 1688 Bucuresti, scrisa de Şărban Cantacuzino si Constandin Brancoveanu, Domnul Ţarii Românesti. si o comparati cu Biblia Ortodoxa Bucuresti 1982, apoi cu Biblia recenta a Preafericitului Anania.
     Pentru că este o lucrare nemodificată, ar trebui citit cam de la cap XXX Ieşirea, din Biblia 1688, practic de la pagina 61 la pg. 65 (varianta PDF).Absolut nici o Biblie ediţie mai nouâ nu relevâ ceva anume. Moise s-a rugat 40 de zile şi 40 de nopţi prima datâ, apoi a urcat pe munte unde a stat 40 de zile si 40 de nopti nemancat şi nebăut, apoi dupâ ce a distrus prin spargere cele douâ pietre a făcut iarşi rugăciuni 40 de zile, 40 nopti, urcând iarăşi pe munte. Între timp, poporul iudeu PREACURVEA.
Atunci Domnul a spus.( Rezumativ) pentru fiecare din cele 40 de zile de preacurvie, câte un an în pustie.
    Las cititorului adevărul gol goluţ să il compare cu oricare Biblie posibilă sau imposibilă. Ba mai mult, exact aceaşi relatare a tăbliţelor Legilor, în varianta Anania nu există prima urcare pe munte, nu există facera viţelului de aur, nu există explicatia de ce anume un traseu ce se poate face lejer în maxim un an şi jumătate s-a făcut în 40 de ani.
      Iată Domnul Dumnezeu se Apleaca asupra multor aspecte, îi croieşte lui Moise drumul  în cadrul familiei faraonului Ramses al II-lea, primind darul unei educaţii alese precum orice fiu de Faraon.
      Domnul Dumnezeu se Apleacă şi în cei 40 de ani căt timp i-a transmis lui Moise să scrie cuvânt cu cuvânt primele 5 Capitole mari ale Bibliei,  iar urmaşii urmaşilor clerici, ce au depus Jurământ de Credinţă în fata Lui Dumnezeu, îşi permit a omite cu bună ştiinţă fapte şi adevăruri. Şi este doar un mic episod, căci întreaga Biblie este mutilată si trunchiată după bunul plac al Clericilor.
      Ce au păţit cei ce şi-au permis a folosi foarfeca prin rescrierea unei cărţi Sfinte, vă las să realizaţi singuri.
   
   
   


                     

joi, 3 octombrie 2013

     De regulă aceasta  rugaciune  se poate face  de două ori pe zi,  dimineata  pănă in ora 11, nedepasind  niciodata ora fixa,  ceea ce pentru a fi mai explicit înseamnă ora 6, 7, 8, 9, 10 sau 11. Seara se poate face dupa ora 17, 18, 19, 20, 21 .  Principalul este ca  atunci cănd o facem să avem un oarecare orar stabil, ori de doua ori pe zi, daca putem, ori numai o data, ora, sau orele totuşi trebuiesc oarecum mentinute într-o constantă oarecare, în care să ne încadrăm. Nu se fac rugaciuni dupa ora 23, caci Cei De La Ceruri De Acasa au intrat in ziua urmatoare. Ei funcţioneaza dupa calendarul hexadal, ora la Ei are 50 de minute, iar, în mare ziua are 22 de ore. Se datoreaza frecventei de vibratie mult mai mari decăt cea de pe Pamănt.

Îmi  cer scuze pentru faptul ca nu pot deocamdata sa mut în jos cursorul pe pagină, deocamdată pănă mă acomodez cu acest mod de operare.
                                             R  U  G  A  C  I  U  N  E


        DOAMNE  AJUTA,  DOAMNE  AJUTA,  DOAMNE  AJUTA
        IO-  IL PREASLAVESC  PE  DOMNUL  DUMNEZEUL  MEU  IN  VECI  IN  FRUNTEA  CELEI   MAI  LUMINOASE   CONDUCERI   DIVINE
       IO-  IL  PREAMARESC  PE  DOMNUL   IISUS  IN  VECI
       MA  ROG   LUMINOS  IN  FATA  DIVINITATII,  IN  FATA   ICONOSTASULUI   DUMNEZEIESC
      MA  ROG   LUMINOS  IN  FATA  DOMNULUI
      MA  ROG   LUMINOS  IN  FATA  SFINTIEI  SALE  HRISTOS
      MA  ROG  LUMINOS  IN  FATA  SFINTIEI  SALE  CHRISTOS
      MA  ROG  LUMINOS  IN  FATA  SFINTIEI  SALE  TATAL  CERESC
      MA  ROG  LUMINOS  IN  FATA  TUTUROR,   TUTUROR  SFINTIILOR   LOR  DE  PRETUTINDENI,   INDIFERENT  DE  RANG,  DE  GRAD,  DE  FUNCTIE,  CARE  SUNT  AICI  SAU  IN ALTA  PARTE,   MULTUMINDU-LE   LUMINOS  PENTRU  OCROTIREA  LUMINOASA  FACUTA,   PENTRU  OCROTIREA   MEA  IN  FATA  RAULUI,  IN  FATA   BOLILOR  DE  ORICE  FEL
 
     IN  SEMN   DE   DEOSEBIT   RESPECT  SI   CONSIDERATIE   DIVINA,  MA   INCHIN  LUMINOS   IN  FATA  DOMNULUI,  IN  FATA  TUTUROR  BEB,  TUTUROR  SFINTIILOR  LOR  BEB   DE   PRETUTINDENI,  DE  12  ORI.
     MULTUMESC   LUMINOS  DOMNULUI,  MULTUMESC  LUMINOS  TUTUROR,  TUTUROR  SFINTIILOR  LOR  DE   PRETUTINDENI,  PENTRU   TOT  BINELE  FACUT
     DOAMNE   AJUTA,  DOAMNE  AJUTA,  DOAMNE  AJUTA
     SA   FIE  DOAMNE   PRIMITE  ACESTE  FRUMOASE   RUGACIUNI,  SI  SA FIE   CU  FOLOS
    DOAMNE  AJUTA,  DOAMNE   AJUTA,   DOAMNE  AJUTA  
    CINSTESC  PE   DOMNUL  DUMNEZEUL  MEU  CEL  UNIC   IN  VECI  IN  FRUNTEA   CELEI    MAI   LUMINOASE   CONDUCERI  DIVINE,  PRECUM  SI   PE  TOTI   CEI  DE  LA  CERURI  DE   ACASA   IN   VECI.
     DOAMNE   AJUTA,  DOAMNE   AJUTA,   DOAMNE   AJUTA.
   ACEASTA  RUGACIUNE  ESTE  TRANSMISA  MIE  PRIN  DICTEU  AUTOMAT.  SE  POATE  FACE  DE  CATRE  ORICINE,  CU  URMATOARELE   CONDITII  MINIME.

-   Imbracamintea sa  fie  decenta,  de  regula  facem  acasa  rugaciune. Asta  poate presupune haine de regula curate, in sensul sa nu fie murdare, sa nu fie chiar negre. Sa evitam a ne ruga in haine inchise la culoare. Cu cat sunt mai inchise la culoare, cu atat au o incarcatura mai mare de frecvente joase.
-   E bine ca in casa sa ne alegem un loc indreptat spre rasarit, care sa nu fie pe cat posibil  un loc  curat, fara oglinda pe perete, fara sa  fie cu indreptare spre vreun grup sanitar din casa.
 -  E Bine ca inainte de rugaciune sa aprindem o lumanare alba in fata noastra. Nu utilizam de nici un fel crucifix cu Domnul  IISUS  rastignit. Dca este  cruce, sa fie  fara IISUS  rastignit. Explicatia este simpla.
      Cea mai Luminoasa Personalitate a acestei Lumi, Cel ce a fost fara nici un pacat in aceasta Lume a fost judecat alaturi de talhari. Au trecut 2.000 de ani in care Domnul IISUS, Conducatorul acestui Ciclu de viata de pe Pamant sa fie privit  intr-o  situatie umilitoare, ce Ia produs enorm de multa suferinta in tot acest timp.
      Rugaciunea nu se face stand in genunchi, ci stand in picioare, in pozitia de drepti, cu calcaiele apropiate, iar bombeul un pic departat. Noi suntem fiinte ce avem demnitate in noi, ce dorim sa urcam spre Lumina Galbena Aurie. A sta in genunchi, inseamna a te umili. A sta in genunchi, a te ruga privind in jos, inseamna a te ruga privind in jos, in pamant. Jos, in Pamant este Iadul.
Noi ne uitam in sus, spre Soare, caci DOMNUL DUMNEZEUL NOSTRU CEL UNIC, TOTI cei De La Ceruri De Acasa se gasesc acolo, nu in pamant.
   
     Pentru a fi totul corect, pentru a fi primite aceste rugaciuni trebuie  sa ne facem cruce corect, acest lucru se face tinand cele trei degete impreunate, iar atunci cand se face crucea, se face normal, precum preotii. O cruce rau sau incorect facuta, nu este primita.
      Atunci cand rostim in text  Numele Sfinte, in prealabil facem doua cruci, ne aplecam in fata spre 90 grade, ne ridicam in pozitie normala, rostim cuvantul sa zicem DOMNUL, mai facem doua cruci, ne aplecam in semn de salut, ne ridicam rostim numele DUMNEZEUL facem doua cruci, ne aplecam, ne ridicam rostim cuvantul urmator in mod normal. Inainte de a rosti cuvintele DOAMNE AJUTA, facem două cruci, ne inchinam, rostim DOAMNE AJUTA, facem doua cruci, ne inchinam.Asta in text este de 3 ori. Similar se procedeaza si atunci cand ne închinam în fata Sfintiilor  Lor.Atunci cand ajungem la cuvantul TUTUROR,  este vorba de  Cei ce sunt cu mult mai sus decat Duhurile, care au depasit stadiul de Sfant, facem doua cruci ne închinam, ne ridicăm, rostim cuvantul TUTUROR, facem două cruci, ne închinam. La urma dupa terminarea rugaciunii, stingem lumănarea, dupa care facem o închinăciune  în faţa lumăanarii  stinse.

duminică, 15 septembrie 2013

Acest BLOG l-am conceput pentru a fi un far calauzitor celor ce incearca sa urce spre lumina.
    Lumina este si ea de mai multe feluri, asa cum preciza Toth Atlantul in tablitele de smarald, Lumina este o forma a intunericului.Si avea perfecta dreptate. De multe ori am incercat sa imi aplic punctul de vedere referitor la unele probleme, argumentand Luminos fiecare aspect in parte. Bineanteles ca de multe ori adevarul deranjeaza enorm de mult, fiindu-mi sterse comentariile pertinente, luminoase. De aceea voi incerca ca fiecare tema sa fie aspectata corespunzator, argumentata.
   Ceea ce aici in blog voi revela, sunt aspecte legate de istoria Pamantului, de religie, de ezoterism, vazute printr-un alt unghi, privite prin alta prisma, al Adevarului.
    De multe ori asistam la logouri de genul:  O  MINCIUNA  ROSTITA  LA  NESFARSIT  SE  TRANSFORMA  IN  ADEVAR.