D E S P R E      MODUL   ÎN  CARE   NE   PUTEM  RIDICA   FRECVENŢA   DE   VIBRAŢIE    PROPRIE,   FĂRĂ   SĂ  APELĂM   LA   RENUMITELE  CURSURI  EZOTERICE


        De  multe ori  mulţi dintre noi  simt  un fel de  chemare interioară  spre  Divinitate. Acea chemare  interioară  este similară  unui efect  de deschidere de Porţi.
        Ingerul nostru Cel Bun face acest lucru de numai 3 ori  în întreaga noastră viaţă. Prima dată ne oferă şansa unică  de  a ne arăta Calea Divinităţii  cănd Ingerul consideră că suntem pregătiţi pentru acest lucru. Poate din vari motive, de multe ori avem mereu şi mereu poate „altceva” mult mai important de făcut în viaţă, şi spunem de regulă „NU”  acestei  oportunităţi, considerănd că o împlinire materială este cea mai potrivită, alegănd latura evoluţiei în „materialism”,  urcănd prin hăţişurile junglei financiare din această lume fizică, alegănd banul şi minunatele sale amăgiri în locul Divinităţii.
      Scriu aceste rănduri pentru toţi cei ce doresc „gratis”  să  facă în particular evoluţia spirituală în ridicare spre lumină Galbenă Aurie, cea mai Luminoasă lumină, cea mai înaltă, cea mai nouă Lumină Divină. Acest lucru se poate face cu mijloace extrem de simple, la care nu contează de nici un fel noţiunea de religie. Dată fiind multitudinea de religii, de orientări, de grupări, indiferent că Cel căruia ne închinăm se numeşte GOD, GOT, DIEUX, ISTEN , DUMNEZEU, în orice limbă al pămăntului am vorbi, este una şi aceaşi aşa zisă „Persoană”. Are rolul de „DUMNEZEU  CEL  UNIC”.
      De multe ori mulţi dintre noi în cadrul cultei în care se află, liber consimţit se numesc buni creştini.
Iată, cam cum decurge în mod normal relaţia spirituală al multora dintre noi cu Divinitatea.
Dimineaţa scularea. Programul de dimineaţă la baie, apoi îngurgitat poate o cafea la botul calului, urmat din debarasarea unor alimente pe post de mic dejun. Plecare la locul de muncă, sau la locul unde ne desfăşurăm activitatea. Venit acasă, îngurgitat alimente binemeritate după o zi de muncă, sub denumirea de masa principală a zilei. Apoi, un program mai lejer, urmat de masa de seară, pe care o înfulecăm pofticoişi. Ei, fiind seară şi tărziu, mulţi dintre noi sunt rupţi de oboseală, deci, vor face programul de seară la baie, după care vor pune capul pe pernă intrănd rapid în lumea viselor pănă dimineaţă. Acest program normal ţine nici mai mult nici mai puţin decăt 6 zile pe săptămănă, de luni până sămbăta.
      Duminica este o zi mai specială, cănd mulţi crestini profită să încingă grătarele la iarbă verde.Altii, mai determinaţi vor merge la biserică, la casa de rugăciune, indiferent de denumirea pe care o are. Acolo vor arăta căt sunt ei sau ele de evlavioşi, făcănd mătănii, cruci, căntănd. După ca se termină acel program, se merge spre casă, cu mulţumirea în suflet că a fost frumos, că a fost o zi în care toată lumea din jur ne-a observat că am fost acolo fizic. După ajungerea acasă, totul reintră în normal.
       Iată, şase zile pe săptămănă invariabil se consumă între diverse activităţi de necontestat, dar, nicăeri nu apare cuvăntul„INGER”, NICĂERI  NU  APARE  DIVINITATE.    Şi acest mod de a ne numi creştini este o obişnuinţă  încetăţenită ani şi ani de zile.
     
     De multe ori  stăm  să zicem  la masă. Pe masă poate printre alte lucruri avem şi vreun banal  PET  de apă minerală, de apă plată,  sau  de vreun suc. Se aude un pocnet în flacon. Nimeni din încăpere, nimeni din casă nu a lovit PET-ul , dar acea puşcătură o atribuim sucului sau apei. Poate altă dată stăm în cameră, şi în acea cameră este vreun TV. Poate TV-ul  nu a fost deschis, deci e oprit. Deodată poate se aude o mică puşcătură în TV. Sau, poate în geam, fără să îl lovească nimeni.
      Le neglijăm toate aceste pocnituri, considerăndu-le fireşti. Ei, nu este chiar aşa. Acele pocnituri vin de undeva, din alt plan, de la cineva nevăzut.
       Este din partea Ingerului nostru Cel Bun, care doreşte să ne spună ceva anume, care doreşte să comunice ceva anume, care doreşte să ne transmită ceva anume. Neştiind aceste lucruri, neştiind ce anume sunt, neştiind cum anume să facem să comunicăm cu Ingerul nostru, normal, le lăsăm aşa cum sunt.

        De regulă ne aducem aminte de Divinitate atunci cănd suntem încercaţi  greu cu sănătatea, cu lucruri ce le datorăm farmecelor, făcăturilor de orice fel, agresiunilor  de tot felul. Cu căt suntem mai loviţi, cu atăt mulţi dintre noi apelează mai tare la Dumnezeu,  făcănd-o  fie în nume propriu, fie prin intermediul cuiva din familie, dispus sau dispusă să ne ajute necondiţionat pentru a rezolva acea problemă.

     Sunt cazuri în care reuşim să rezolvăm acele năcazuri, iar viaţa noastră reintră pe făgaşul descris mai sus, al celor 6 zile+ o duminică.Atunci cănd reapar problemele, de regulă apelăm la ajutorul unui preot, al unui călugăr, al unei călugăriţe, al unui monarh, al cuiva cu „Har” care să ne ajute să rezolvăm acea problemă, punctuală, şi cam atăt.
 
       Spuneam că avem lăngă noi pe cineva, în alt plan care e din partea Divinităţii. El se numeşte Ingerul de Pază, sau altfel spus, Ingerul Coordonator. Primim acest Inger la vărsta de cam 3 anişori, atunci cănd reflexele sunt formate, cănd putem să legăm cuvintele în propoziţii. Ingerul ne însoţeşte zi de zi, clipă de clipă, pănă cănd ajungem la clipa trecerii în nefiinţă, la moartea fizică a corpului nostru.
      În toată această perioadă căt avem Inger, Ingerul nu a avut zi liberă.Ingerul nu a fost nici o zi în concediu de boală, nu a avut măcar o zi de concediu de odihnă. Culmea, Ingerul nu a făcut niciodată grevă, niciodată nu a revendicat vreo mărire de salariu- pentru că Divinitatea nu are de nici un fel monedă.
     Atunci cănd Ingerul nostru Cel Bun închide biroul numai pentru 1 minut, invariabil intrăm în moarte clinică, iar dacă Ingerul nu revine, invariabil intăm în starea de mort. Nu este nici un fel de exagerare, este exact aşa.

     De multe ori încercăm mulţi dintre noi să rezolvăm problema în mod ezoteric, apelănd la unele cursuri ezoterice. Fiecare este liber să-şi aleagă propria cale, dar, de multe ori, prostia şi domnia, are un preţ. Totul este pe bani, pe mulţi bani, pe principiul 3x1=3,  3x2=6.  Cam aşa se numără milioanele.
     Invariabil, cineva intrat în acest carusel   extrem de bine structurat piramidal, este un pion care va executa întocmai şi la timp diverse activităţi de „lobi”, căutănd de regulă a aduce noi şi noi cursanţi în cadrul grupării. Rolul  conducător îl are conducătorul spiritual unanim acceptat, liderul grupului.
      Evoluţia fiecărui suflet din cadrul grupării are un efect colectiv, rangurile ezoterice se dau cu pipeta, după foarte lungi stagii şlefuire ezoterică.
      De aceste lucruri din păcate am avut şi IO  parte, pănă la un anumit nivel, cănd am luat-o  pe calea directă.

     În istoria  modernă a umanităţii a fost  o mică grupare ce se numeu „CATARI”.  Catarii au făcut şi ei parte dintre Cavalerii Cruciaţi ce au luptat în numele Crucii pentru apărarea pămăntului Sfănt Ierusalim.
    Ei, lucrurile s-au complicat extrem de urăt, căci călugării „CATARI”  aveau în concepţia lor principiul extrem de corect că Ingerul este trimisul lui Dumnezeu în fiecare dintre noi. Dacă Ingerul este trimisul Divinităţii în fiecare dintre noi, nu avem nevoie de „INTERMEDIARI”, de nici un fel pentru a comunica direct cu Divinitatea, cu Dumnezeu.
      Intermediarii fiind excluşi, au afectat grav imaginea Clericilor Catolici şi nu numai. Ei bine, Papalitatea în întregul său sistem a decis ca aceşti „ERETICI”  să dispară  definitiv din istorie, definitiv.Drept motiv întemeiat de a-i  pedepsi, de a ajunge de a fi pedepsiţi cu sabia, s-a emis o aşa zisă legendă care a circulat în acea perioadă, prin care se spunea că CATARII  deţin  Sfăntul Graal, mult căutatul Sfănt Graal, din care IISUS  ar fi băut la cina cea de taină. Catarii au fost toţi trecuţi prin foc şi sabie, pănă la ultimul,  normal, Sfăntul Graal nu a fost găsit, dar acest lucru nu conta, de nici un fel.

     Iată cam aceasta este o orientare ce a fost exemplu pentru întreaga mişcare religioasă, căci în decursul mileniilor foarte mulţi au trăit extrem de bine din această meserie numită latura bisericii, de orice fel,  indiferent de denumirea sau de forma ei. De regulă o carte scrisă statua în linii mari nişte concepte, nişte doctrine, nişte principii.
      Ea, acea carte s-a numit „Biblie”.   Fiind o carte sfăntă, ar trebui să aibă toate literele sfinte, atăt cele rotunde, căt şi cele ascuţite. Asta ar înemna că acele texte să fie nişte texte de tip ermetic, care în toate variantele tipărite în decursul timpului să aibă aceaşi propoziţie, aceaşi frazeologie, corelănd doar unele cuvinte care în timp au evoluat, tranformănd numai neologismele din vechea variantă în cuvănt al limbii actuale, dar, astfel ales acel cuvănt încăt să nu schimbe sensul unei propoziţii, al unei fraze.
      Prea puţini creştini cunosc aspectul Bibliei, în sensul că primele 5 mari capitole, pănă la capitolul 5 inclusiv, numit Deuterium au fost...  dictate de Domnul Dumnezeu Cel Unic lui Moise.
     Moise a fost o linie nouă Creeată de Dumnezeu Cel Unic. Astfel, luănd faza naşterii lui Moise, el a fost pus într-un coş de nuiele şi lăsat pe apă. Putea să nu plutească, putea să fii găsit de crocodili sau de animale de pradă, dar, a fost găsit de soţia faraonului. Ori modul cum a evoluat întreaga sa viaţă, Moise primind întreaga educaţie de fiu de faraon, cu profesori eminenţi, cu educaţie pe măsură, ce înseamnă matematică, astronomie, scris, citit,  l-au transformat în „om  de legătură direct”  dintre Dumnezeu şi Moise. Moise a fost acela care a aplicat punctual întreg planul lui Dumnezeu Cel Unic legat de poporul iudeu.  Ei bine, Moise stănd nu mai puţin de 40 de ani împreună cu Dumnezeu, a fost cel ce a scris şi primele 5 mari capitole din Biblie, fiind baza Vechiului Testament.
     Asta cam aşa ar fi trebuit să fie, căci minţi bolnave din cadrul tocmai al Bisericii au  măsluit  cam totul, denaturănd unele  aspecte din Biblie. Pe vremea cănd Sfinţia Sa Avraam  era considerat Patriarh, s-a încercat lipirea de Avraam al noţiunii de arginţi, în sensul de bani. Atunci în vremea lui Avraam nu existau bani. Citind mai departe  Vechiul Testament, ajungem la momentul cu viţelul de aur. Iată, un alt moment pe care Biserica Ortodoxă Română a încercat şi reuşit să îl denatureze.
       Citind în cadrul Bibliei relatările despre iudei, ei aveau statutul de  ROBI. Deci, iudeii erau în robie în Egipt. Statutul de rob înseamnă că în schimbul muncii să i se dea doar hrană şi un acoperiş minimal deasupra capului. Întrebare. Un rob, mai mulţi robi, de unde au avut atăta aur să îl poată topi încăt să facă un viţel de aur?  cam căte kilograme de aur au topit evreii să  facă un viţel? să înţelegem că aurul în toate timpurile a avut statutul de metal preţios, a se citi valoare deosebită. Atunci cănd s-a făcut colecta de la toţi, au donat de bună voie cantităţi de aur sub formă de bijuterii, vase, obiecte.
         La acest aspect se mai adaugă încă ceva, ce a deranjat extrem de rău Clericii. La prima urcare a lui Moise pe muntele Tabor, iniţial Moise s-a rugat 40 de zile şi 40 de nopţi Domnului Dumnezeu Cel Unic. Apoi a urcat pe munte. Acolo a stat 40 de zile şi 40 de nopţi...  culcat pe un fel de pat. Domnul Dumnezeu Cel Unic a fost Cel ce a scris pe plăcuţele duse de Moise cele 10 Legi. La revenirea lui Moise de pe muntele Tabor, Moise nu mai arăta la fel cum a arătat iniţial, în sensul că faţa sa emana lumină, iar iudeii cănd l-au văzut, le-a fost mare frică de dânsul. După ce a fost acel incident cu viţelul de aur şi Moise a spart tăbliţele Legilor, Moise a început iarăşi să se roage 40 de zile şi 40 de nopţi Domnului Dumnezeu Cel Unic, pentru a-l ierta, pentru a-i ierta neamul. Moise reurcă muntele Tabor unde stă... 40 de zile şi 40 de nopţi. După împlinirea celor 40 de zile şi 40 de nopţi, Domnul Dumnezeu Cel Unic îi spune lui Moise că în cele 40 de zile căt Moise a fost acolo, poporul lui a „PREACURVIT”.  Drept urmare, Domnul Dumnezeu Cel Unic îi transmite lui Moise că pentru fiecare zi de preacurvie, poporul iudeu primeşte 1 an de pedeapsă în pustiu, deci, 40 de ani de pedeapsă în pustiu. Absolut toţi cei ce au păcătuit în acel răstimp vor muri şi-si vor lăsa oasele în pustiu. Acest element nu se regăseşte în mai nici o biblie, fiind considerată lucru periculos. De altfel privind traseul urmat de iudei după trecerea Mării Roşii în cel mai mare Exod din istorie, cănd 600.000 de iudei au plecat din Egipt, acel drum în orice condiţii s-ar efectua, nu necesita un timp mai lung de maximum 1 an de zile. Aşa a dorit Domnul Dumnezeu Cel Unic, aşa s-a făcut. Dumnezeu nu avea nevoie de lichele, de indivizi ce nu corespund moral. Poporul ce Dumnezeu Cel Unic l-a ales trebuia să fie PERFECT.
      Divinitatea nu admite surogate, nu admite compromisuri.
Ori, de multe ori asistăm la falsificarea multor concepte rostite tocmai prin gura păstorilor turmei de credincioşi. Nu pun întrebarea de ce, căci răspunsul este unul atăt de greu de digerat, atăt de greu de crezut, încăt îl las  ca fiecare să-l reveleze singur.
     
    Avăd ani şi ani de lucru individual, am ajuns la nişte forme cristalizate de ridicare spirituală, extrem de simple în  configurare. Este adevărat, perfect adevărat că necesită un pic de efort susţinut, care la început ni se pare extrem de greu de realizat. Astfel, elementul de bază este comunicarea prin intermediul pendulului ezoteric cu... Ingerul nostru.
       Menţionez că  NICIODATĂ   propriul nostru Inger nu ne doreşte răul, El  fiind trimisul Divinităţii în noi, ne arată şi ne luminează calea cea mai bună, ţinănănd cont de toţi parametrii fiecaruia, de lumina interioară proprie.
       Astfel, atunci cănd cerem Ingerului rugăciuni, el  ne va da rugăciuni. Sunt atăt de diferite faţă de ceea ce găsim în cărţile de rugăciuni, atăt de simple, cu cuvinte simple, uşor de rostit, uşor de spus. Altceva de făcut este...  POMANA. Din vremuri străvechi ce se pierd în negura timpului oamenii duceau „ofrande” la locurile de închinăciune, la temple. De aceea, atunci cănd cineva moare dintre noi, se face aşa zisa pomană care are la bază o masă la care participă de regulă familia apropiată de cel sau cea decedată. Aceste mese sau aşa zise parastasuri de pomenire au loc la anumite intervale de timp, la care mai se adaugă PĂŞTIŢELE- sau Paştile morţilor, iar mai nou  „ZIUA  MORŢILOR”.
       Ciudat, nu?  
Aşa cum noi consumăm zi de zi măncare, se pare că  „Cei  de  după voal” , din alte plane decăt planul fizic, din Lumi paralele, din alte universuri, din alte omniversuri se interconectează la noi. Astfel, atunci cănd am scris pe blog despre lucrul cu pendulul, am scris şi despre BENEFICAREA  măncării ce o consumăm  la orice masă.
      Un alt lucru extrem de important este acela al rugăciunilor făcute. Rugăciunile sunt un fel de adjuvant pe care îl utilizăm spre a întării legătura dintre noi şi Divinitate.

     Aşa după cum adevăraţii Maiaşi au spus-o, Zeii au spus:
„AVEM  NEVOIE  DE  OAMENI  CARE  SĂ  NE  VENEREZE,  SĂ  NE  ŞTIE,  SĂ  NE  SUSŢINĂ”.
     
Ori ce poate să fie mai frumos într-o rugăciune  decăt  să  PREAMĂREŞTI   pe  „Cineva”,  sau  să  „CINSTEŞTI”   pe  „Cineva”.
         Pentru a exemplifica, redau literă cu literă  o ultimă  rugăciune  primită de mine prin dicteu, pe care o redau adăugănd  Crucile  de  Închinăciune.

++   ÎL   ++  CINSTESC  ++  PE  ++  DOMNUL  ++  DUMNEZEU  ++  TATĂL  CERESC ++ DOAMNE  ++  DIN TOT  SUFLETUL  MEU ++  ÎN  VECI  ++  ÎN  FRUNTEA ++ CONDUCERII ++  TUTUROR  ++  LUMILOR ++  VĂZUTE  ++  ŞI  ++  NEVĂZUTE.++

       DOAMNE   AJUTĂ   TUTUROR.