duminică, 11 mai 2014

                         PODUL    LUI    APOLODOR   DIN   DAMASC,   SAU   PODUL   LUI
                                                             TRAIAN ?
 

    Pe această temă s-au scris luvii de articole, care de care mai convingătoare, folosind argumente „colorate”,  pentru a fi cât  mai credibile.
     Folosesc acelaşi Motto, care spune că :

ROSTIREA  UNEI  MINCIUNI  LA  NESFÂRŞIT  TRANSFORMĂ   MINCIUNA  ÎN  ADEVĂR”.

      Iată unele argumente trecute sub tăcere suspectă, pentru că ....  sunt adevărate.
Este poate cunoscut apetitul pentru construcţii grandioase, impunătoare ale romanilor, ce dăinuie prin trăinicia lor şi  în ziua de azi.
     Astfel, nici o lucrare arhitectonică realizată efectiv nu are cunoscut de nici un fel numele sau prenumele arhitectului, sau arhitecţilor.Proiectul arhitectului era cumpărat de un demnitar al Statului, de regulă Împăratul, Guvernatorul unei provincii. Astfel, după achitarea proiectului, proiectantul pierdea orice drept asupra lucrării în sine, iar absolut toate cheltuielile ce derivau din materializarea 100%, integrală, era trecută în dreptul celui  ce a plătit proiectul proiectantului.
     Urmănd aceşi logică, nimeni nu cunoaşte numele proiectantului  Coluseumului din Roma, nimeni nu cunoaşte  numele proectantului sau proiectanţilor  sistemelor complexe de apeducte ce alimentau Roma.
     De multe ori istoria a fost extrem de vitregă în unele realizări de excepţie, ştergând sau distrugând sistematic  orice urmă  care să ducă spre adevăraţii constructori.
 
       Să luăm cazul fluviului Dunărea, care este al 3-lea fluviu ca mărime  din Europa, după fluviul Volga şi fluviul Rin. Dunărea este un fluviu destul de  capricios, datorită faptului că preia din amonte toate debitele unor afluienţi imprevizibili, la fel de inconstanţi în debitele de apă de-a lungul unui an calendaristic. Sunt cunoscute din istorie unele debite record datorate cumulării tuturor debitelor de ape din topirile bruşte ale zăpezilor sau al preluării unor  debite mari datorate unor perioade ploioase ale anului, primăvara, vara sau toamna. Aceste debite  foarte fluctuante au  fost atenuate prin construirea barajului de la Porţile de Fier 1, lucrare făcută în sec. XX.

     În decursul timpului au fost lăsate să răzbată  unele relatări ce conveneau unora sau altora.Una dintre ele este al scriitorului şi istoricului latin Dio Casius care în lucrarea sa „Istorii Romane” consideră pe drept cuvânt  podul a 8-a  MINUNE  A  LUMII  ANTICE. Dio Casius face o amplă descriere al podului, consemnând  20 de piloni distanţaţi unul de altul la 170 de picioare romane(51 metrii), lungimea podului având 3.500 picioare romane (1134,90 metrii).

     În anul 1856 se vede prima expertiză  tehnică amănunţită, comandată  de Curtea Imperială a Vienei, celui mai titrat nume de referinţă în materie de inginerie şi poduri, J. Asbach.
     Urmare unei secete severe, nivelul Dunării a fost la un nivel istoric de mic, nivelul apei scăzând cu mulţi metrii. dând ocazia perfectă  de a efectua o expertiză tehnică  amănunţită, incluzănd în ea absolut toţi parametrii podului de la Drobeta.
     Toate datele au fost centralizate într-un „Raport de expertiză tehnic”  depus ulterior la Curtea Imperială din Viena. Atât Ungaria cât şi Austria doreau o cale de comunicaţie  mai scurtă dinspre Transilvania spre Marea Adriatică unde au flotele navale, portul Trieste.  Astfel a intrat în calcul refacerea integrală  a podului de la Turnu Severin- satul Kostol(Serbia), ori construirea unui alt pod paralel cu istoricul pod, pe un amplasament paralel, în aceaşi zonă.
     Concluziile lui J.Asbach  din Raportul de Expertiză au fost  uluitoare:
-  Metoda de construire al podului iniţial peste Dunăre a presupus 100%  metoda uscată de construcţie. Această metodă a fost detaliată în amănunţime, în lux de amănunte, implicănd următoarele faze:
a)  Construirea unui canal  corespunzător în lungime de 17 kilometrii care să preia întreg cursul Dunării în zona de lucru al  pdului. Executarea lucrării de deviere al Dunării, după datele din Raport ar fi necesitat dislocarea a peste 10 milioane de metrii cubi de  ROCĂ, nu de pămănt, căci Dunărea traversează munţii Carpaţi  prin zona Cazanelor.  De altfel pe Dunăre există aşa zisul loc al CLISURII  Dunării, un fel de braţ mort, de fapt rămăşiţă al canalului colector, care după terminarea lucrărilor hidrotehnice a fost  umplut la loc  cu  material, redând  înfăţişarea iniţială a locului. Pentru a fi şi mai convingător, J. Asbach  estima în Raport la acel volum de muncă de efectuare al canalului un număr de 25.000-35.000 de oameni.
     Conform măsurătorilor făcute de comisia de expertiză, pilonii podului  au fost puţi sub cota fluviului Dunărea cu 8 metrii, după ce în prealabil   ATENŢIE   întregul amplasament al podului a fost redesenat. Astfel albia normală a Dunării a fost lăţită intenţionat, iar întregul amplasament nivelat la o cotă optimă ce permitea apei fluviului  să se comporte exact precum în para unui duş de baie,  debitul  rapid fiind practic diluat uniform, încărcând debitul de apă uniform pe fiecare picior al podului. Astfel forţa abrazivă al apei este mult diminuată,  avănd drept efect direct o scădere al uzurii pilonilor din apa fluviului.
       J.Asbach   menţiona expres în lucrarea sa  că în cazul construirii unui pod în paralel cu cel existent, o nouă remodelare al albiei fluviului  trebuia efectuată doar în zone mici, nesemificativ în raport cu mărimea şi grandoarea lucrării de construire al unui nou pod.
     Ori tocmai  preţurile exorbitante ale construirii unui nou pod au făcut ca acel raport să rămână doar un simplu manuscris,  fără prea mare valoare.
      Ceea ce consemna istoricul Dio Casius despre pod se regăseşte şi în raportul de Expertiză Tehnic. Romanii au adăugat la podul existent iniţial  două intrări  pe măsura podului. La baza dinspre Drobeta au construit un castru roman necesar pentru a putea apăra  eficient podul de eventualele atacuri, fiind considerat  un element strategic esenţial.
    Astfel  podul de peste Dunăre avea 20 piloni în apă şi căte unul de fiecare parte al podului ce făcea joncţiunea cu drumul aferent.
     - 51 de metrii distanţa între piloni
     - 1134,90  metrii lungime totală a podului.
     - 18 metrii înălţime picior de pod până la tablierul din lemn al podului
     - 45 metrii în apă picior de pod, la care se mai adaugă fundaţia de 8 metrii de sub nivelul apei, adică 45+8= 53 metrii
     - lăţime pod  12 metrii.

      În decursul istoriei turcii care stăpâneau insula Ada Kaleh din vecinătate erau extrem de interesaţi de compoziţia betoanelor utilizate la construcţia picioarelor de pod , la podul de la Turnu Severin.
      Datorită măririi gabaritului navelor ce tranzitau zona  podului  în anul 1906 „Comisia Internaţională  a Dunării” a solicitat oficial distrugerea a 2 piloni dinspre partea românească a Dunării, a fostului pod. Cu acest prilej inginerul francez Duperre a construit o machetă  scara 1:100 al podului de lemn, prezentată la expoziţia ţinută în anul 1906 la Bucureşti cu prilejul sărbătoririi a 40 de ani de domnie a lui Carol I.

    Dând aceste date succinte, argumentate prin prisma unui Raport de Expertiză Tehnic, doresc să imprim o altă faţă nevăzută, aceea al adevărului istoric. De multe ori adevărurile sunt adevăruri, chiar dacă sunt urâte.
   1.  Podul nu a fost construit de regele Burebista, cum afirmă unii.
   2.  Podul a fost găsit de strămoşii dacilor, refăcut la diferite intervale de timp.
   3.  Adevăraţii constructori  ai podului nu sunt armatele romane, nu sunt Dacii, ci... ATLANŢII  din ciclul  3 de viaţă de pe Pământ. Ei au avut tehnologia necesară, ei au avut şi forţa tehnică de a realiza  astfel de lucrări măreţe, unicate.
       De altfel Regele Burebista al Dacilor făcea de multe ori  incursiuni în sudul Dunării, pentru a pedepsi sau disciplina  triburile din Moersia, indiferent de anotimp, indiferent de nivelul Dunării, indiferent de anotimp.  O  făcea trecând peste podul moştenit de la Atlanţi.
     În preajma unor evenimente cum ar fi cele două războaie cu romanii, Dacii au incendiat şi distrus partea lemnoasă al podului de peste Dunăre, făcăndu-l inutilizabil total.
     Aşa cum arată unele onomatopee de pe Columna lui Traian, imagini dosite cu grijă, chiar dacă Columna există practic în două exemplare, una la Roma, una la Bucureşti, se evită arătarea imaginilor de trecere al armatelor romane a Dunării cam în luna aprilie, cănd debitul Dunării a revenit la normal,  făcut pe pod din pontoane ce aveau bărci sub planşeul podelei de traversare.  Romanii au refăcut într-un târziu  podul pentru că aveau nevoie de a duce în Roma eternă
    -165.000 de kilograme de aur
    - 331.000 de kilograme de argint
Datele sunt luate după Jerome Corcopino. Pe lângă acele cantităţi, se pare că au mai fost duse multe alte lucruri mai mărunte, esenţiale unui trai de trai în Roma.
    Aşa după cum precizează „Pons Traiani”  (Podul lui Traian) este distrus în anul 120, la 3 ani după moartea Împăratului Traian de către Împăratul Hadrian, fostul comandant al Legiunii Minervia, participantă la al doilea război dacic din 105-106. Motivul  distrugerii podului a fost după cum preciza istoricul Dio Casius  OPRIREA  INCURSIUNILOR   DACILOR  CE  NĂVĂLEAU   ADESEA  ŞI   JEFUIAU   MOESIA  INFERIOARĂ, DIN SUDUL  DUNĂRII.
      Se pune poate şi întrebarea pertinentă, dacă la Turnu Severin era un castru roman, înseamnă că armata de acolo a fost retrasă, iar după distrugerea podului legăturile se făceau exclusiv cu ... barca. Din anul cuceririi Sarmisegetuzei 106, iată, în anul 120, adică la numai 6 ani  romanii distrug  un element vital, podul de peste Dunăre. Oare în Dacia ocupată, ce trupe ar mai fi rămas? nu se ştie. Nu doresc să dezvolt această latură al ocupaţiei romane, căci romanii utilizau mercenari plătiţi în armată. Mulţi dintre ei nu erau de sorginte romană, ci se încadrau în nişte parametrii generali, iar trupele de luptă operative aveau... translator să înţeleagă despre ce este vorba.  Despre  limbă, se pare nu e cazul să insistăm. Cum  romanii au ocupat aproape 400 de ani Anglia de azi, culmea, limba engleză nu este ... latină. Cu atăt mai puţin la retragerea definitivă din Dacia, în jurului anului 273-275,  Dacia era cucerită doar cam 18%,  pe romani îi interesa în special accesul la minele de aur şi argint din muntii Carpaţi.
     
     Elementul cheie al longevităţii podului de peste Dunăre constă în betoanele de exccepţie utilizate la construcţia pilonilor, care a rezistat cu brio peste... 30.000 de ani, fără a utiliza fier sau oţel pentru armarea structurii.  Se pare  că aceste betoane de exccepţie  au un numitor comun, fiind regăsite în cei 1,8 milioane de metrii cubi de betoane turnate în Piramida Soarelui  din Visiko - Bosnia. Astfel, mostre din betoanele utilizate la Visiko au fost duse la prestigioase laboratoare de testare şi analiză al betoanelor. Concluzia a fost una surprinzătoare,  receta fiind secretă, iar betoanele analizate depăşeau net la toţi parametrii cele mai performante betoane din secolul XXI în care suntem azi. Se cunoaşte bine faptul că durata medie de viaţă al unui beton este de ... 100 de ani, după care devine instabil chimic. Fierul oţel intodus în structura sa pentru armare începe inevitabil să ruginească.

      Pentru a arăta adevărata mărime şi grandoare a podului de la Turnu Severin- Kostol Sebia ce avea 1134,90 metrii lungime pe la începutul mileniului 1, anul 105-106 rămas din relatările lui Dio Casius, mai putem compara cu încă ceva...
      Podul cu lanţuri (LANC   HID)  ce uneşte Buda de Pesta a fost proiectat în anul 1839 de inginerul englez Wlliam Tierney Clerk, cu lungime de ... 202 metrii.
     În anul 1849 podul cu lanţuri dintre Buda şi Pesta cu lungimea de ... 202 metrii era cel mai lung pod din lume la acea dată(la inaugurare).

      Despre  asta vorbim. Se pune întrebarea firească, atunci podul în lungime de 1134,90 metrii făcut anterior, cum era?